În 24 și 25 iunie 2020, BusinessMark și Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) organizează evenimentul Afacerea ta în mediul online – Cum răspunzi provocărilor unei activități economice în mediul virtual”.

În cele două zile sunt programate webinarii în cadrul cărora specialiștii NNDKP și invitații lor vor încerca să răspundă celor mai presante aspecte juridice referitoare la derularea unei afaceri în mediul online, în contextul în care pandemia de COVID-19 a schimbat sau în unele cazuri doar a accelerat mersul lucrurilor, atât din punct de vedere social, cât și economic.

Astfel, în contextul actual, mutarea parțială, totală sau consolidarea afacerii în mediul online este una dintre provocările de natură strategică care necesită o reacție rapidă. Evenimentul se adresează directorilor generali, antreprenorilor, fondatorilor și acționarilor, managerilor executivi, directorilor financiari și va fi structurat în două episoade.

24 iunie 2020: Episodul 1 – Semnătura electronică și utilizarea ei

Vorbitorii vor fi:

  • Gabriela Cacerea, Partener, NNDKP;
  • Ruxandra Bologa, Partener, NNDKP;
  • Camelia Ivan, Chief Executive Officer, Trans Sped;
  • Ada Butnaru, Asociat, NNDKP.

În cadrul acestui webminar, invitatele vor răspunde unor întrebări precum:

  1. Ce înseamnă din punct de vedere juridic utilizarea semnăturii electronice? Ce este și ce aduce în plus Regulamentul eIDAS?
  2. Care sunt tipurile de semnături electronice și prin ce se diferențiază acestea?
  3. Ce documente poți semna electronic? La ce riscuri te expui atunci când alegi să semnezi electronic documente?
  4. Ce facem cu documentele după ce au fost semnate cu semnatura electronică?
  5. Tendințe, direcții, așteptări – cadrul legislativ privind semnătura electronică

 

25 iunie 2020: Episodul 2 – Afacerea ta în mediul online și comerțul electronic

Webinarul va fi susținut de:

  • Gabriela Cacerea, Partener, NNDKP;
  • Ruxandra Bologa, Partener, NNDKP;
  • Ada Butnaru, Asociat, NNDKP;
  • Roxana Ionescu, Partener, NNDKP;
  • Georgeta Dinu, Partener, Head of Competion an EU Law, NNDKP;
  • Alexandru Aparaschivei, Partener, NNDKP Consultanță Fiscală.

Printre temele abordate de specialiștii NNDKP, se numără:

  1. Care sunt primii pași de avut în vedere atunci când îți dorești să îți muți afacerea în mediul online?
  2. Ce schimbări organizatorice sunt necesare pentru a-ți muta sau consolida afacerea în mediul online?
  3. Cum să îți pregătești platforma online/ website de vânzări din perspectiva juridică? Contractare. B2B versus B2C.
  4. Reglementarea marketplace-urilor | Directiva OMNIBUS
  5. Riscuri de concurență în comerțul online și cum să le adresezi
  6. Cum trebuie informați în mod corect consumatorii în mediul online?
  7. Cum asiguri protecția datelor pentru utilizatorii website-ului tău de vânzări?
  8. Care este impactul juridic al erorilor care pot apărea pe website-ul tău de vânzări?
  9. TVA – e-commerce

Mai multe detalii despre agendă și speakeri puteți găsi aici. Participarea la webinarii este gratuită, dar este necesară înregistrarea prealabilă și confirmarea acesteia de către organizatori. Pentru înregistrare, vă rugăm să accesați formularul.