Viteza de reacție, capabilitatea de reinventare, adaptarea la șocurile emoționale și gestionarea situațiilor de criză ne ajută să trecem prin această nouă normalitate și să ne ducem misiunea la bun sfârșit. Este recomandarea pe care o dă, într-un interviu pentru marketingmanager.ro, Dragoș Butufei (foto), Business growth Consultant, tuturor reprezentanților sectorului de business, chiar dacă au trecut și ei de la extaz, la agonie.

”Pandemia este epidemia care apare la o scară trecută de granițele internaționale și care afectează un număr mare din populație. Așadar, conform statisticilor organizațiilor abilitate, încă suntem în pandemie. Perioada stării de urgență a fost una nemaiîntâlnită de generația noastră. Un lockdown general, care ne-a afectat, din toate punctele de vedere: emoțional, social, economic etc. Din păcate, această pandemie și perioadă prin care trecem ne afectează și ne va afecta, într-un fel sau altul, și în viitor.

Covid-19 testează principiile și valorile noastre. Ajunși într-un maxim tehnologic al erei contemporane, suntem victime colaterale ale unui minim de subzistență”, a explicat Dragos.

Să nu rămânem blocați cu gândul la ce-a fost sau va fi

”Acum este cel mai important să fim bine cu noi și să facem tot ce putem cu ce resurse avem la îndemână și să nu rămânem blocați cu gândul la ce a fost sau va fi. Acceptarea pandemiei, respectarea tuturor normelor impuse, lupta cu un virus invizibil, tumultul de informații din surse de multe ori neavizate, sunt doar câteva aspecte de luat în considerare, pentru perioada actuală. Și în business, și în plan personal, pe perioada stării de urgență, am explorat soluțiile posibile de a înainta și de a crește organic, ceea ce ajută businessul sau comunitatea. Comportamentul consumatorului s-a schimbat, în câteva săptămâni, alegerea de idei, produse sau servicii devenind mult mai selectivă. A crescut prezența în online față de activitatea tradițională”, a mai spus Dragoș.

Comunitatea, mai importantă ca oricând

Potrivit acestuia, comunitatea în astfel de situații pandemice este mai importantă ca oricând: ”Oameni și Companii a dezvoltat o astfel de comunitate, de-a lungul timpului, și este important să împărtășim, între membri și nu numai, experiențe pentru a învăța unii de la alții și de a crește și a ne ajuta împreună. Atât ca Oameni, cât și Companiile pe care le conducem sau ne dorim să le creștem”.

”Am trecut de la extaz la agonie, mulți jucători din business au explorat șomajul tehnic și s-au gândit la toate modalitățile de a menține pe linia de plutire activitățile. Lipsa de predicitibilitate a devenit inamicul principal în business, cât și în viața de zi cu zi. În toată această perioadă, am antrenat reziliența. Am căutat soluții și nu ne-am plâns de ce nu am avut. Am devenit mult mai recunoscători pentru ce avem și grija pentru noi a devenit un obiectiv principal. Creșterea rezilienței companiilor devine un alt obiectiv strategic. Capabilitățile s-au văzut și în această perioadă”, a adăugat Dragoș.