A_BEST, unul dintre cele mai mari centre independente de învățare a limbilor străine din România, a organizat în data de 06 octombrie 2021, de la ora 6 pm, conferința „Ascensiunea în mediul de business prin limbile străine”, ed. a VI-a, beneficiind de un panel de excepție. Evenimentul a avut loc live, online, pe ZOOM, și s-a adresat profesioniştilor de resurse umane din companiile multinaționale, managerilor și antreprenorilor interesați de scalarea și internaționalizarea business-urilor lor.

Acest eveniment a fost o dezbatere interactivă, despre avantajele multilingvismului atât la nivel de companie, pentru procesul de internaționalizare, cât și la nivel de individ, pentru dezvoltarea carierei în contextul actual al unei globalizări accelerate prin digitalizarea companiilor”, a declarat Aura Icodin, gazda evenimentului, Fondator & CEO, Centrul de Limbi Străine A_BEST.

Din panelul moderat de Mădălina Samoilă, Jurnalist și Public Speaking & Media Trainer, au făcut  parte următorii specialiști:

• Adela Jansen – CCIFER (Chambre Française de Commerce, d’Industrie et d’Agriculture en Roumanie)

• Ileana Botez  – Bursa de Valori București (BVB)

• Ioana Grigore – Orange Business Services

• Leonard Rizoiu – LeoHR

• Ruxandra Burcescu – The Social Incubator

Ileana Botez, unul dintre pionierii pieței de capital din România, având o experiență în acest domeniu de peste 25 ani, a împărtășit din experiența sa personală în ceea ce privește limbile străine, care „te pot duce acolo unde nu te aștepți”, și a punctat caracteristicile esențiale ale comunicării la Bursă și pe Piața Reglementată, unde limba engleză joacă un rol vital.

Leonard Rizoiu, HR Expert și Managing Partner la LeoHR și ViitorulMeu, o voce puternică în zona de capital uman și de management al  carierei, a vorbit despre ce tip de instrumente se folosesc în momentul în care există un post vacant cu o anumită limbă străină (nordică, asiatică etc), despre cum se măsoară nivelul de cunoștințe lingvistice al candidaților și despre cât de mult influențează palmaresul lingvistic al candidatului salariul oferit acestuia pe o anumită poziție, precizând că, de exemplu, “norvegiana  este plătită de 2,2 până la 2,5 ori mai bine decât engleza, care trebuie cunoscută by default.”

Al treilea speaker al panelului a fost Adela Jansen. Aceasta este director neexecutiv, fiind activă în consiliile mai multor companii și organizații de business, aducând plus valoare prin vasta sa expertiză în dezvoltarea afacerilor și managementul resurselor umane. Are peste 25 de ani de experiență ca executiv în top managementul mai multor companii multinaționale din domeniul bancare, telecomunicații, turism și distribuție, cu o contribuție directă la lansarea, dezvoltarea, restructurarea și transformarea afacerilor, construind și echipe performante și motivate. În prezent, este implicată în antreprenoriat digital, guvernanță corporativă, dialog public și activități academice.  Adela a explicat cum pot crește vânzările unei companii care investește în sporirea competențelor lingvistice ale echipei sale și a oferit o serie de sfaturi practice companiilor care doresc să acceseze piețe noi, din punctul de vedere al strategiei de management lingvistic pe care ar trebui să o implementeze. Adela a subliniat importanța networking-ului, a multiculturalității în cadrul unei companii, limbile străine fiind cheia pentru a se crea grupuri de lucru eficiente, pentru a se face schimb de bune practici și pentru a se facilita negocierea.

Pe de altă parte, Ioana Grigore, HR Manager la Orange Services, companie de servicii IT deținută integral de Orange Romania, de 9 ani, cu peste 1000 de angajați, a abordat subiectul multilingvismului dintr-un alt unghi, și anume acela al limbii române pe agenda expaților, pentru aceștia din urmă fiind foarte importantă integrarea culturală.

La final, Ruxandra Burcescu, scriitoare și project manager al proiectului “Lucrez din nou” dezvoltat de Asociația The Social Incubator în parteneriat cu Coca Cola, a vorbit despre cum sunt ghidați beneficiarii programului să își dezvolte abilitățile de comunicare.

“Ne bucurăm că particianții la eveniment au descris seara ca fiind caracterizată, în primul rând, de pasiune, de energie și de acel savoire faire fără de care nimic nu poate funcționa. Indiferent de locul în care ne aflăm, comunicarea poate să ne apropie, mai ales când vorbim… aceeași limbă!”, a declarat Aura Icodin, Fondator & CEO, Centrul de Limbi Străine A_BEST.

Ascensiunea în mediul de business prin limbile străine”, ed. a VI-a, face parte dintr-o serie de evenimente organizate de A_BEST cu scopul de a sublinia importanța investiţiilor în programe de training şi cursuri de limbi străine, adaptate nevoilor concrete de învăţare ale cursanţilor din corporații, dar nu numai, în conformitate cu specificul mediului de afaceri din România. De exemplu, A_BEST a mai organizat alte cinci ediții ale evenimentului „Ascensiunea în mediul de business prin limbile străine”, iar printre speakeri s-au numărat Magda Sandu, HR Manager PORSCHE Finance Group România (ediția I), Diana Burhală, Learning & Knowledge Leader IBM România (ediția a II-a), respectiv Bogdan Barbu, Head of Centralized Branch Operations RO – Unicredit Business Integrated Solutions Gmbh (ediția a III-a).

Ediția a IV-a a fost prima online și a avut-o ca guest speaker pe Jose Kombo, Employer Branding Ambassador în cadrul Teleperformance Romania. Ediția a V-a a beneficiat de un panel de excepție, format din Paula Pîrvănescu – President Romanian Business Chamber, Bianca Tudor – Founder & CEO Elite Business Women, Alina Perrin – CEO Serman Insight, Roxana Crăciun – HR Manager Romania The Adecco Group și Mădălina Racovițan – Tax Partner, Head of People Services KPMG Romania.