Pentru al doilea an consecutivcompania Antibiotice a obținut nota 10 în clasamentul celor 77 de companii incluse în indicatorul Vektor, prezentat în cadrul Galei Vektor 2021, de Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR), cu susținerea Bursei de Valori București.

Pe 27 ianuarie, Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) a anunțat rezultatele indicatorului Vektor, indicator care evaluează comunicarea cu investitorii pentru companiile listate din Piața Reglementată din România.

Metodologia Vektor este aliniată celor mai bune practici internaționale în relația cu investitorii (IR) și a fost definită împreună cu un grup extins de specialiști locali și internaționali: analiști de guvernanță corporativă, analiști financiari, profesioniști în IR, consultanți și mediul academic.

Auditarea rezultatelor a fost efectuată de către Mazars, una dintre cele mai mari companii de audit și consultanță din lume prezentă în 90 de țări și teritorii, cu o experiență de 25 de ani în piața din România.

“Anul 2020 a fost un an atipic, datorat pandemiei, în care a trebuit să ne adaptăm rapid și să abordăm noi strategii de comunicare proactivă cu toți stakeholderii noștri. Fiind o prioritate pentru noi, am continuat să dezvoltăm o comunicare onestă și transparentă, să implementăm cele mai bune practici în relația cu investitorii și acționarii noștri. Ne bucurăm că pentru al doilea an consecutiv ne situăm în fruntea clasamentului Vektor. Consider că reprezintă o recunoaștere a preocupării constante a Antibiotice față de toți jucătorii din piața de capital, a modului etic și responsabil în care își prezintă activitatea”, a declarat Mihaela Obreja, Manager managementul riscului și relații cu investitorii, Antibiotice.

Compania Antibiotice a obținut și la prima editie Vektor (2019) nota maximă și totodată, a fost premită în cadrul Galei ARIR “Cele mai bune Companii pentru Relația cu Investitorii” în anul 2020.