Start-up-ul românesc de tehnologie, AB4 Systems, dezvoltatorul software al platformei Medicai și a altor soluții software de succes, a anunțat schimbarea denumirii sale în Atta Systems. Aceasta vine împreună cu schimbarea întregii sale identități de brand, inclusiv la nivel vizual, menținându-și însă misiunea de a crea produse software relevante pentru clienții săi și utilizatorii acestora.

În prezent clienții Atta Systems provin din țări precum SUA, Marea Britanie, Olanda, Germania, România, Singapore și Malaezia. Printre aceștia se regăsesc nume sonore la nivel mondial, precum UiPath, Carrefour sau EY, Banca Mondială, UNICEF și alte agenții ale ONU, dar și start-up-uri de succes din domeniul medical precum Medicai sau SkinVision, branduri din zona de mobilitate și transport, precum Clever Taxi și UrbanAir sau de entertainment și cultură, ca VRTW – Vinyl, Rum, Tapas & Wine și Animest.

Redenumirea companiei are loc în contextul recentei extinderi a amprentei sale globale, prin deschiderea unui nou birou în Singapore. Odată cu pătrunderea mai puternică pe piața globală, s-a manifestat nevoia unui nume cu o sonoritate internațională, recognoscibil, concis și ușor de memorat, care să faciliteze atragerea de noi clienți internaționali și extinderea continuă a portofoliului companiei. Astfel, reprezentanții companiei au decis că vechea denumire, AB4 Systems, și-a atins limitele și este timpul pentru un refresh.

Fiind în căutarea unui nou nume care să ne reprezinte ca echipă, am apelat la partenerii noștri de la United Pencils. Plecând de la spiritul nostru de echipă și apetitul pentru inovație, ei au făcut imediat paralela cu furnicile Atta, iar ideea creativă per se a pornit de la cartea lui Ayven Sanderson <<Creatures>>, în care el spune că dacă omul și-ar putea însuşi cunoştinţele care de milioane de ani sunt deţinute de furnicile Atta, doar peste câţiva ani am ajunge la cele mai îndepărtate stele. Asta ne-a inspirat și ne-a făcut să alegem denumirea de Atta Systems, căci ne regăsim întru totul în puterea de muncă și determinarea de a concretiza obiective ambițioase, de care furnicile Atta fac dovadă,” a afirmat Andrei Blaj, Managing Partner și cofondator, Atta Systems.

Pe lângă dezvoltarea de software pentru web și mobile, Atta Systems abordează și domenii cu tehnologii de ultimă generație, dezvoltând soluții tehnice pentru dispozitive wearable, sisteme de operare pentru TV, pentru platforma de VR/AR Oculus, boți și interfețe conversaționale, data science, machine learning și AI – modelare predictivă, forecasting, analiză statistică, Bussiness Intelligence/Analytics (BI / BA).

„Chiar dacă avem un nume nou, misiunea noastră rămâne aceeași și vom continua să punem accent pe construirea de relații de lungă durată cu clienții noștri, prin care să înțelegem cât mai bine nevoile acestora și să le oferim cele mai bune soluțiile tehnice. Avem o experiență de peste 5 ani și ne mândrim cu faptul că suntem printre puținele companii care oferă un traseu complet de la idee, strategie de produs și designul acestuia, inginerie software, până la lansarea și continuitatea acestuia în piață. Ne place să ne asumăm provocări tehnice dificile, iar în noua formulă, ieșim în față cu o suită completă de servicii centrate pe inovație, aplicând expertiza noastră pe machine learning, AI, data science, big data și multe altele, în domenii precum medtech, fintech, administrație etc.,” a completat Alexandru Artimon, Managing Partner și cofondator, Atta Systems.