Kangoopack, companie care oferă soluții integrate de ambalare, a înregistrat în primul semestru din anul 2021 o creștere organică de 60% comparativ cu prima jumătate a anului trecut.

Astfel, Kangoopack a raportat în primele șase luni din 2021 o creștere cu 50% a cifrei de afaceri și cu 60% a profitului operațional comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020. Cifra de afaceri înregistrată în prima jumătate a acestui an a fost de 3 milioane de euro, iar estimările sunt de creștere a cifrei de afaceri de 7 milioane de euro până la finalul anului.

Observăm o preocupare tot mai mare a companiilor spre automatizarea proceselor, reducerea consumului de plastic și utilizarea unor produse mai prietenoase cu mediul. Estimăm că această tendință va continua mult timp de acum înainte, iar soluțiile propuse de noi vin în întâmpinarea acestui trend. Principalele provocări ale domeniului nostru în prima parte a anului au fost disponibilitatea produselor, precum și creșterea semnificativă a prețului materiilor prime, indiferent că vorbim de hârtie, plastic, metal sau componente electronice, iar noua tendință va mai continua cel puțin până la finalul acestui an”, a declarat Mariel Petric, CEO și fondator Kangoopack.

Citește articolul integral pe prwave.