Neajunsurile generate de pandemie au lovit toate companiile, dar diferența a fost făcută de modul în care fiecare s-a raportat la ele. Este concluzia Ilonei Alexandru, Marketing & Communications Director, Gothaer Asigurări Reasigurări, exprimată într-un interviu pentru MarketingManager.ro.

”Provocările pandemiei cred că au fost cam aceleași pentru toată lumea, dar felul în care fiecare s-a raportat la ele cred că a făcut diferența. Provocarea principală a fost acceptarea și felul în care ne-am adaptat la schimbarea pe care a adus-o acest virus în viața noastră. La nivel de business, provocarea a fost să menținem, chiar și de la distanță, calitatea serviciilor oferite la același nivel superior cu care ne-am obișnuit deja clienții și partenerii comerciali. Dar cu mândrie putem spune că noi, la Gothaer, am reușit să ne adaptăm imediat situației impuse de această pandemie, deoarece aveam deja implementate resursele necesare pentru a putea lucra remote, ba chiar să performăm în condiții normale, chiar și de la distanță”, a spus Ilona Alexandru.

Mentenanța a fost cheia

Potrivit acesteia, strategia Gothaer Asigurări Reasigurări s-a axat, în principal, pe mentenanță: ”centrându-ne comunicarea pe angajații, clienții și partenerii noștri comerciali pentru funcționarea companiei în condiții de siguranță, precum și pe aplicarea cu strictețe a normelor impuse în acest sens; faptul că ofeream deja posibilitatea de a cumpăra produsele noastre online, precum și de a le servisa de la distanță, rămâne un mare avantaj pe care îl are compania noastră, deoarece, în acest mod, am putut să ne adaptăm condițiilor impuse imediat și să ne continuăm activitatea, fără întreruperi efective. În această perioadă, am lansat chiar și un nou produs de asigurare – Polița de răspundere civilă profesională delictuală pentru erori și omisiuni (E&O), o dovadă în plus care arată că ne gândim la nevoile clienților noști, dezvoltând produse de asigurare care să le vină în ajutor, la nevoie”.

Offline + Online = Nice Love, Ying și Yang

”Cred cu tărie în echilibrul dintre marketingul offline și online, în mixuri de comunicare și în strategii de marketing, care să le includă susținut. Dar, din pacate, acest echilibru se poate realiza cu precădere la casele mari și, mai ales, de cei vizionari, care știu cât de important este marketingul într-o organizație (mai ales, în perioade de criză). Aș mai spune că Offline + Online = Nice Love; sunt ca Ying și Yang, împreună sunt un întreg și fiecare are importanța lui în organizațiile care privesc spre viitor și care, da, își permit și să aloce resursele necesare pentru o strategie de marketing 360. Consider că ar trebui să le acordăm aceeași atenție; mai ales că, în ultima vreme, se vede clar focusul pe marketingul digital, în detrimentul celui offline. Cu toate acestea, pe viitor, în cazul în care o organizație trebuie să aleagă între cele două, recomandarea mea este să o facă susținut, luând în calcul o serie de elemente importante (bugetul, audiența, funcționalitatea, suportul în vederea implementării și integrarea campaniilor în ciclul de viață al produselor și serviciilor oferite etc.) care documentează alegerea, pentru a atinge indicatorii de performanță doriți”, a mai spus Directorul de Marketing.

Marketing precaut, în perioada următoare

Cum precauția este principiu de bază în sănătate, în această perioadă, a fost preluat și de mediul de afaceri: ”Rămânem precauți din punctul de vedere al expunerii de marketing, ceea ce nu înseamnă că ne oprim din comunicare. Ne centrăm atenția în continuare pe comunicări punctuale către angajații și partenerii noștri comerciali, iar pentru clienți ne propunem să le oferim acoperiri importante pentru ei, bineînțeles, marketate targetat.”

Ultima campanie de succes a lor a fost cea aniversară: Detaliile fac Diferența.

Pandemia, în plan personal

”Perioada aceasta a fost ca o «reașezare» pentru mine. Am simțit cum timpul a stat un pic în loc, pentru a-mi atrage atenția că eram mult prea grăbită. M-am reapucat de citit, de sport și m-am lăsat de fumat (după 25 de ani de heavy smoker). Am avut și niște nerealizări, de exemplu, îmi propusesem ca anul acesta să finalizez cursurile CIM (The Chartered Institute of Marketing) la care sunt înscrisă de ceva timp, dar, din păcate, munca cu un toddler, în timpul pandemiei, nu e cea mai ușoară, așa ca am renunțat la idee. Știu că mă voi reapuca de ele, atunci când timpul… și fiica mea mi-o vor permite. Mă bucur să văd că, în această perioadă «pandemică», oamenii au fost mai buni, mai înțelegători, mai apropiați (chiar și de la distanță). Că suntem acum parcă mai uniți ca niciodată, chiar dacă suntem fiecare la casa lui. Că ne uităm mai cu grijă și atenție la mediul înconjurător și parcă mai responsabil. Că, poate, am început să apreciem ce e cu adevărat important și ce contează pentru fiecare dintre noi. Că ne-am oprit din fugă și că ne-am regăsit”, a arătat Ilona Alexandru.

Și din ceața actuală se vede, totuși, trecerea spre noua normalitate: ”Așa cum, pe plan profesional, mă bucur să văd campanii care poziționează brandurile în contextul actual cu sinceritate și empatie, campanii cu oamenii de azi pentru oamenii de azi. Se vede că sunt campanii studiate, prin care se comunică cu mai multă atenție și cu simț de răspundere, cu conștientizare și celeritate. Se încearcă astfel o trecere spre noua normalitate. Ceea ce nu poate fi decât de bine.”

Despre Gothaer Asigurări Reasigurări

”Suntem o companie de asigurări generale, care pune la dispoziția clienților săi o gamă extinsă de produse și servicii de asigurare de înaltă calitate și particularizate, pentru a acoperi diverse nevoi ale acestora. Cu aproape 150 de angajați și un volum de prime brute subscrise în valoare de peste 90 milioane lei în 2019, suntem un jucător important pe piața asigurărilor generale din România. Produsele Gothaer sunt accesibile prin intermediul sediilor din București și din alte orașe mari din România, prin intermediul agenților și brokerilor de asigurare autorizați, precum și online pe www.gothaer.ro. De menționat este și faptul că experienței locale a specialiștilor noștri i se adaugă și know-how-ul Grupului Gothaer din care facem parte (grup prezent de 200 de ani pe piața din Germania). Poziționarea Gothaer în România, “Insurance and a little extra” (“Asigurări și ceva în plus”), se traduce într-un plus de valoare adus produselor și serviciilor oferite, care depășesc granițele asigurărilor clasice și așteptările clienților: promitem ceea ce putem oferi și livrăm mai mult decât ceea ce am promis. De aceea, clienții noștri sunt mai asigurați decât cred!”, este descrierea pe care Ilona Alexandru o face companiei la care lucrează.