”Anul acesta a venit cu schimbări la care cu greu ne-am fi imaginat că ne putem adapta atât de rapid și, totuși, am reușit cu brio: dacă înainte de pandemie organizam multe evenimente face to face cu și pentru membrii, studenții, angajatorii și partenerii ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), din martie, toată activitatea noastră s-a mutat în online; existau proiecte care erau deja creionate pentru online, într-un orizont de timp de câteva luni, chiar ani. Pandemia însă a grăbit adopția digitalului și astfel 100% din comunicarea ACCA a avut loc (și continuă) în online”, este bilanțul anului 2020 pentru Ioana Bulat, Marketing and Engagement Manager South Eastern Europe, ACCA Global, după cum l-a prezentat într-un interviu pentru MarketingManager.ro.

În plus, pentru Bulat, ”Covid-19 este sinonim (și) cu schimbare rapidă, adaptare constantă și învățare din mers”, iar pandemia a venit cu minusuri, dar „am încercat să găsim și plusuri: nu am mai avut întâlniri face to face, însă am deschis toate conferințele, webinariile, seminariile digitale tuturor țărilor din regiune și astfel, a crescut numărul de participanți și s-a diversificat profilul lor (sunt webinarii unde am avut participanți din peste 20 de țări)”.

Ce este ACCA

ACCA – Association of Chartered Certified Accountants – este cea mai mare asociație globală pentru profesioniștii din domeniul financiar-contabil, cu peste 227.000 membri și 544.000 studenți în 181 țări. Oferă cea mai cerută calificare internațională în domeniul financiar-contabil de peste 115 ani. Biroul din București, deschis în martie 2006, deservește zona SEE – Europa de Sud-Est (România, Bulgaria, Albania, Moldova, Macedonia). Condițiile necesare pentru a deveni membru ACCA sunt: un minim de 3 ani de experiență profesională, în domeniul financiar contabil, un modul de etică și 13 examene, care sunt parcurse în medie în 3-5 ani, timp în care majoritatea studenților ACCA lucrează.

Nu există examene de admitere inițiale, toate examenele se susțin în limba engleză, sunt aceleași pentru toți studenții ACCA din toată lumea și sunt recunoscute la nivel internațional. Calificarea este foarte flexibilă: pot fi susținute examene în cadrul celor 4 sesiuni anuale sau la cerere. Pentru a absolvi examenele ACCA, sunt atât de multe variante de studiu, încât, practic, fiecare își poate stabili singur parcursul, prin calificare. Pentru pregătirea studenților, există materiale care pot fi achiziționate de la companii acreditate în furnizarea lor și care organizează și sesiuni de pregătire.

De asemenea, se pune mare accent pe dezvoltarea profesională a studenților și membrilor. Există un instrument de planificare a carierei numit Competency Framework care explică tipurile de trasee profesionale care pot fi urmate, ca student ACCA. În plus, oferă gratuit și accesul la toate resursele publicate de departamentul intern de cercetare Professional insights https://www.accaglobal.com/uk/en/professional-insights/pro-accountants-the-future.html și periodic organizează webinarii și evenimente face to face, cu ultimele noutăți din domeniul financiar contabil, pentru dezvoltarea profesională a membrilor.

Investiție pe termen lung

Potrivit lui Bulat, ”decizia de a urmări obținerea ACCA trebuie privită ca o investiție pe termen lung – o investiție de timp și resurse, întrucât examenele au un grad de dificultate sporit. Însă și rezultatele sunt pe măsură: ACCA este cea mai apreciată calificare internațională de business, având cel mai mare număr de studenți și membri la nivel internațional și situându-se pe primul loc în preferințele angajatorilor”.

Tehnologia încă nu și-a spus ultimul cuvânt

”În viitorul apropiat, cred că vom asista la un mix de online și offline – lipsa interacțiunii umane și a evenimentelor face to face va readuce offline-ul în mixul de comunicare (de îndată ce evenimentele vor fi posibile) și probabil că evenimentele vor continua să conțină o componentă importantă de online.

Însă avantajul tehnologiei de a ajunge la mult mai mulți oameni, de a segmenta mesajul și de a putea urmări rezultatele campaniilor de marketing va continua să fie pus în slujba evenimentelor regionale și globale. Cred că tehnologia încă nu și-a spus ultimul cuvânt: probabil, vom asista la dezvoltarea altor instrumente și tehnologii, care să ne facă să înțelegem, și mai bine și mai în profunzime, clientul, nevoile și așteptările sale. Așa cum am învățat să ne adaptăm rapid noii realități, vom învăța să ne repliem și să găsim în toate canalele de comunicare – fie online, fie ofline în noua lume – abordarea și mesajul potrivit fiecărei audiențe”, a mai arătat Bulat.

Iar planul ei arată așa: „Vom continua să derulăm campanii în zona de atragere de talente pentru ACCA, vom avea campanii de progresie, retenție și dezvoltare profesională pentru studenții, afiliații și membrii ACCA, ne vom extinde campanii desfășurate la nivel regional și global către țările SEE și vom extinde eforturile de extindere a unor proiecte locale la nivel regional – cum este cazul Târgului Virtual de Cariere.”

Târgul Virtual de Cariere

Reprezentanta ACCA Global a ținut să prezinte pe larg proiectul Târgul Virtual de Cariere: ”după succesul Târgului pentru România și Moldova din martie, 8 luni mai târziu, am decis să îl deschidem țărilor Europei Centrale și de Est, cu participarea angajatorilor din Luxembourg. Practic, în 2 luni de promovare, am reușit să atragem 74 de angajatori din 11 țări, 525 de joburi disponibile și peste 4200 de persoane înregistrate pentru a participa la târg. Platforma utilizată a dat posibilitatea fiecărui angajator să aibă o secțiune dedicată, care reunea informații despre companie, toate posturile disponibile (încărcate pe site-ul nostru de cariere, accacareers) și posibilitatea de a intra în chat live cu participanții. Târgul a avut loc pe 26 noiembrie, s-a desfășurat pe parcursul a 8 ore și a reunit numeroase resurse pentru fiecare audiență în parte (de exemplu membrii comunității ACCA au avut secțiuni dedicate, cu webinarii pregătite exclusiv pentru a le susține dezvoltarea profesională); toți participanții la eveniment au putut accesa spațiul special pentru networking, unde au putut întâlni și discuta cu alți participanți și cu membrii ACCA. Primii participanți s-au conectat încă de la ora 8, când s-a deschis platforma, iar până la ora 10.30, avuseserăm deja peste 450 de vizitatori online, care vizitaseră aproape 3300 de secțiuni. În medie, un participant a petrecut 66 de minute în târg.”

Prin intermediul acestui eveniment, Bulat a spus că ACCA Global a oferit posibilitatea participanților de a-și îmbunătăți propriile abilități de angajare, cu sfaturi și seminarii gratuite despre rolurile viitorului în profesia financiară, cum să-și construiască o carieră de succes în domeniul financiar și cum să aibă cel mai atractiv CV.

”Acest târg de cariere regional le-a oferit țărilor participante oportunitatea de a interacționa cu membrii comunității ACCA și cu oameni din afara comunității, într-un moment în care evenimentele față în față nu sunt posibile; datorită tehnologiei, am atras angajatori și vizitatori din toate cele 18 țări ale regiunii și nu numai; în plus, a fost prima dată cand participanții au putut să aplice pentru poziții în altă țară decât țara lor de reședință. Deja sunt 5 poziții ocupate și încă câțiva angajatori sunt în discuții cu candidații întâlniți la Târgul de Cariere ACCA. Anul viitor vom organiza o nouă ediție a Târgului Virtual de Cariere și ne gândim să extindem atât numărul țărilor participante, cât și funcționalitățile disponibile pentru vizitatori și angajatori”, a mai spus Bulat.

2020, în plan personal

”Iubesc călătoriile – mă ajută, printre altele, să îmi încarc bateriile – așa că 2020 a fost un an în care am devenit inventivă pentru a suplini lipsa lor (am descoperit locuri frumoase pe lângă București, am plecat în călătorii mai scurte, mi-am vizitat prietenii de prin țară și am locuit la ei, am lucrat remote și din alte spații decât acasă). A fost un an în care am învățat multe și m-am adaptat multor schimbări, ca probabil majoritatea – însă nu aș fi reușit fără suportul și susținerea colegilor din echipa ACCA SEE”, au fost concluziile reprezentantei ACCA.