Campania de responsabilitate socială desfășurată sub îndemnul Reciclează pentru educație, nu doar pentru natură, menită să-i sprijine pe elevii din mediul rural să-și desfășoare activitatea de învățare la distanță în condiții optime, se încheie cu succes după activitatea intensă din ultimele trei luni. Cei peste 150 de elevi ai Colegiului Național Mihai Viteazul din București, voluntari ai Fundației Ecologice ”Floare de Colț”, care au răspuns afirmativ inițiativei lansate de compania METAMINDS, au colectat selectiv peste 900 kg de deșeuri, ajutând, astfel, Școala Scorțoasa din județul Buzău să ofere aceeași calitate a actului educațional în noua realitate a cursurilor online.

Inițiativa face parte din platforma de responsabilitate socială #beameta prin care METAMINDS și-a propus să promoveze personaje reale care doresc să își depășescă limitele și, prin acțiunile lor, să genereze performanță, plus-valoare și schimbare în diferite domenii.

„Educația este singurul drum spre succes și dezvoltare și una dintre valorile în care credem noi, cei de la METAMINDS. Prin campania pe care tocmai am încheiat-o, ne-am dorit, pe de o parte, să aducem împreună două subiecte de actualitate, care se regasesc și în ADN-ul nostru: susținerea educației și necesitatea de a ne implica în protejarea mediului înconjurător. Pe de altă parte, dincolo de rezultatele imediate, am considerat că este și mai important să contribuim la formarea unei noi generații de tineri care pun în prim plan responsabilitatea.”, declară Andrei Cruceru, CEO METAMINDS.

Cei peste 150 de elevi voluntari implicați în proiect au colectat selectiv 920 kg de deșeuri, peste 9 kg de peturi de plastic, doze de metal, hârtie și carton, sticle sau baterii fiind colectate zilnic. Elevii au încărcat în cadrul platformei create de METAMINDS fotografii cu deșeurile colectate care s-au cuantificat la finalul campaniei în tablete donate.

„Știm că un viitor mai bun se construiește prin pași mărunți, iar elevii noștri, prin nivelul ridicat de empatie, interes și implicare pe care l-au arătat în ultimele luni, ne-au demonstrat că privesc cu responsabilitate la ceea ce este în jurul lor și că își vor căuta întotdeauna contextele prin care să contribuie și resorturile adaptate realității lor. Înțelegem foarte bine că avem mult de îmbunătățit în educație, știm cât de mult timp și efort ne ia să facem performanță, de aceea suntem cu toții foarte mândri de impactul pe care acțiunile noastre îl vor avea pentru elevii Școlii Scorțoasa. Le mulțumim partenerilor de la METAMINDS pentru că ne-au angrenat în acest mecanism al binelui.”, adaugă Petre Stoinea, coordonatorul Fundației ”Floare de Colț” și profesor în cadrul Colegiului Național “Mihai Viteazul”.

Mecanismul campaniei, dar și obiectivele asumate de METAMINDS, acelea de a crește calitatea învățământului din mediul rural și implicarea tinerilor în activități de protecția mediului, au atras un alt actor în cadrul inițiativei. Astfel, compania DELL Technologies, liderul mondial în produse, servicii și soluții pentru stocarea și gestionarea informațiilor, a devenit partener al campaniei.

„Construcția pentru un viitor mai bun are receptivitate imediată pe agenda noastră. Am răspuns pozitiv inițiativei partenerilor de la METAMINDS în derularea acestui proiect unic în România și îi felicităm pentru că au reușit să aducă împreună tineri, asociații și mediul de business pentru o schimbare în bine deopotrivă pentru educație și mediu“, declară Valentin Stănescu, General Manager Dell Technologies Romania.