Oana Predoiu este acum copywriter specializat în direct-response pentru platforma eduKiwi dar recunoaște că nu a ajuns în acest domeniu cunoscând foarte multe despre el: “Am fost un caz clasic de nu vreau să lucrez în domeniu. Am făcut Facultatea de Litere la Cluj, m-am pregătit să fiu traducător/interpret. Dar în timpul studenției mi-am dat seama că nu îmi place domeniul – și nici nu sunt foarte bună la asta. Dar m-am implicat în tot felul de activități pe perioada studenției. Inevitabil, m-am lovit și de marketing și mi-a plăcut mult. Așa că m-am orientat în direcția asta. Am citit cărți și m-am uitat la cursuri, apoi am testat tot ce am învățat pe o afacere locală din Cluj”.

Fiind un domeniu destul de vast, Oana a participat în cadrul unui internship prin care a reușit să interacționeze cu toate ramurile domeniului de marketing: Social Media, Copywriting, E-mail Marketing, Analytics, Content Writing, Grafică. “Partea de Copywriting mi s-a potrivit cel mai bine, așa că am aplicat la toate job-urile de Copywriter pe care le-am găsit. Dintre oferte am ales-o pe cea potrivită de mine.”

A trebuit să învăț mult foarte repede, să trec peste frica de respingere, să accept feedback-ul negativ și să reînvăț să fiu umilă și să înțeleg că nu m-am născut învățată. Ca în orice domeniu, durează puțin până te familiarizezi și devii cu adevărat bun, rezultatele nu vin peste noapte.

Atribuțiile unui copywriter

În compania cu care colaborează în prezent Oana Predoiu se ocupă de tot ce înseamnă scris: “scriu reclame, mail-uri, scripturi de video, scripturi de vânzare, pagini de vânzare, pagini de Webinarii, texte pentru grafică; orice înseamnă text de promovare sau de conținut, trece prin mâna copywriterului.

Cu toate acestea, un conținut de calitate nu poate fi realizat fără partea de Research. O mare parte din job-ul Oanei o presupune această component “citesc articole din domeniile pentru care scriu, spionez concurența, intru în contact cu consumatorii și încerc să le înțeleg nevoie, problemele și dorințele.  Sintetizez toate informațiile pe care le găsesc și le traduc într-o ofertă foarte bună, pe care o prezint apoi prospecților într-o formă ușor de înțeles.”

Chiar dacă atribuțiile Oanei par să fie îndreptate spre sfera umanistică, mai există și o parte de  responsabilități analitice: “Trebuie să fiu mereu atentă la cifre: câți oameni deschid un mail, care sunt costurile reclamelor, cât de repede ies oamenii de pe o pagină etc. Lucrez cu colegii mei din departamentul de digital, analizăm cifrele, apoi vin cu idei sau abordări noi, ca să avem rezultate mai bune.”

Importanța copywritingului pentru a realiza o companie de marketing de succes

Copywriting-ul e critic în orice campanie, orice ai vinde. Chiar dacă vinzi un apartament de 70 de mii de euro sau o cafea de 10 RON, ai nevoie de un text ca să vinzi.” ne menționează Oana în interviul pentru MarketingManager.ro. “Ai nevoie de un mail, de o reclamă, de un banner stradal, de o reclamă pe YouTube (pe care o scrie tot copywriterul), o reclamă la radio. Nu există campanie fără argumente de vânzare.

Puține brand-uri înțeleg importanța unui text bine scris și multe dintre acestea preferă să se orienteze spre platforme mai atractive, campanii foarte complicate sau un design Premium. În realitate, nu numai aceste elemente sunt cele care generează vânzări: “uităm că prospecții noștri sunt oameni. Oameni cărora nu le pasă cât ai plătit un designer, sau cât investești într-o reclamă. Le pasă doar de problemele lor și au nevoie de soluții.”

“Parcă ne-am pierdut în tool-uri și în tot felul de strategii complicate, dar trecem cu vederea cel mai important lucru: umanitatea Vorbești cu un om care are nevoie de tine, are nevoie de ceea ce-i oferi. Ia-ți timp să-i explici calm și cu răbdare ce ai de oferit, respectă-l și scrie-i pe limba lui, în termeni pe care poate să-i înțeleagă.

Nevoia unui copywriter în compania ta

Copywriterul tău are un singur scop în firmă: să conceapă mesaje de vânzare. Nu trebuie să seteze reclame, să facă design sau să fie strateg. Atunci când angajezi un copywriter, acesta trebuie angajat doar pentru a scrie, fără a avea responsabilități suplimentare.

Uită-te după oameni curioși, oameni care nu au o problemă să citească mult și oameni care sunt mereu la curent cu ce se întâmplă în lume. Mai ajută mult dacă sunt oameni empatici și se pot pune în pielea prospectului.” ne îndrumă Oana. “După ce ți-ai găsit omul, ai grijă de el. Ajută-l să crească, să se dezvolte, să învețe lucruri noi. Rezultatele se văd direct în vânzările tale.”

Ce ai nevoie să știi dacă vrei să devii copywriter?

Pentru cei care vor să se orienteze spre acest domeniu copywriterul Oana ne vorbește despre importanța rezultatelor: “Se poate câștiga foarte mult din meseria asta, însă trebuie să generezi sume considerabile cu textele tale. E un deal cinstit – atâta timp cât textele tale au efect, cât conving oamenii, cât aduc vânzări, ești îndreptățit să ceri salarii peste medie.”

Pentru cei care se află la început de carieră, curiozitatea este elementul cheieCitește cât de mult poți din domeniul în care vinzi, citește toate reply-urile la mailuri, toate comentariile la reclame. Fii mereu cu ochii pe online și învață de la cei mult mai buni decât tine. Nu te opri niciodată din învățat, fiindcă mereu vor exista oameni de la care poți fura meserie.”

În final, Oana punctează integritatea de care trebuie să dea dovadă cel care dorește să profeseze în acest domeniu “Ai nevoie de vânzări, dar nu vrei să le obții cu orice scop.

Despre EduKiwi

Platforma eduKiwi oferă o serie de cursuri online de tip “experienţiale” pe diferite domenii: dezvoltare personală, relaţii de cuplu, mindfulness, psihologie de cuplu, vindecarea traumelor din copilărie. De asemenea, sunt acoperite și domeniile business – cursuri despre deschiderea unei afaceri online, cursuri de copywriting, de marketing, de Facebook şi Instagram Ads.

Cursurile noastre sunt diferite pentru că sunt livrate de executanți: oameni cu experiență activă în domenii, care profesează deja de ani buni. În plus, nu cumperi un material înregistrat și atât – ci primești suport LIVE, săptămânal din partea autorului.”

Comunitatea eduKiwi are peste 280 mii de abonați via mail care primesc materiale gratuite în funcție de domeniile lor de interes. Materialele Premium (cursurile plătite) au fost deja cumpărate de peste 31 de mii de oameni.

Scopul nostru e să ajutăm un milion de români. După ce ajungem la cifra asta, vom trece probabil la o nouă misiune, și mai ambițioasă.”