Sectorul de e-commerce din România va creşte, în 2021, cu cel puţin 30%, potrivit estimărilor Ralucăi Radu, country manager answear.ro, făcute în cadrul unui webinar organizat de Postis, primul start-up LogTech de pe plan local. Anul trecut, valoarea a fost de 5,6 miliarde de euro, conform cifrelor oficiale publicate de GpeC şi Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO). În acest context, jucătorii din acest sector mizează pe majorarea afacerilor din online.
Astfel, pentru retailerul Noriel, creşterea pe zona de online a fost de peste 100%, în 2020 faţă de anul anterior, chiar dacă până atunci afacerile erau preponderent offline prin cele 83 de magazine deschise în ţară. Anul trecut, Noriel a lansat un supermarket online, a dezvoltat categoria de cărţi şi a introdus una cu tematică sportivă, dar şi o componentă de travel, cu produse conexe universului copiilor, se menţionează într-un comunicat al Postis.
Un alt business care a înregistrat creşteri în online este cel derulat de Nemira, cu o pondere de 60% din totalul vânzărilor editurii. Pentru editura Nemira, luna martie a anului trecut a adus o scădere a vânzărilor de 70% -80%, odată cu închiderea librăriilor. Înainte de pandemie, 50% din cifra de afaceri a companiei provenea din vânzările online.
De asemenea, pandemia a ajutat start-up-ul LogTech Postis să accelereze proiectele pe care le avea în plan. Ca atare, în 2020 şi 2021, Postis a încheiat mai multe parteneriate cu platforme de e-commerce, portofoliul extinzându-se, pe lângă companii mari, şi cu clienţi mai mici, antreprenoriali, care au fost ajutaţi să-şi înceapă activitatea de vânzare în online.
La nivelul anului trecut, valoarea pieţei de comerţ electronic s-a situat la valoarea de 5,6 miliarde de euro, în creştere cu 30% raportat la anul 2019. AGERPRES