Editura Arthur face primul pas în asumarea unei noi identități vizuale care debutează cu anunțarea noului logo și, plecând de la acesta, va continua cu transformarea tuturor colecțiilor și proiectelor Arthur. Începând cu luna septembrie, comunicarea brandului Arthur se va face sub un logo nou, iar în librării vor ajunge primele volume care anunță noua identitate vizuală. Totodată, în mediul online se va desfășura o campanie de comunicare a procesului de rebranding prin care Editura Arthur se poziționează pe piața de literatură pentru copii ca un brand cu poveste, dar în același timp divers și complex, capabil de a ține ritmul cu cititorii săi.

Unitatea seriilor și colecțiilor va fi menținută prin retipărirea prioritară cu noua identitate vizuală a mai multor volume odată, dar va fi un proces de durată de-a lungul căruia vor coexista în bibliotecile copiilor din România cărți cu noul logo, alături de volumele deja achiziționate până acum.

Povestea Arthur

Anul acesta se împlinesc doisprezece ani de când Editura Arthur a început să le aducă tinerilor cititori români cele mai bune cărți din literatura lumii. Din 2008, sigla Arthur a apărut pe copertele a peste șapte sute de cărți: cărți amuzante, cărți de aventuri, despre momente importante ale istoriei, despre lumi imaginare și despre lumea din noi.

În toți acești ani, Editura Arthur a fost ambasadorul poveștilor a peste 250 de autori străini, 25 de autori români și 90 de ilustratori. De-a lungul timpului, pe lângă texte clasice, au fost publicate volume recompensate cu cele mai prestigioase distincții în domeniu, serii internaționale de succes, cărți ilustrate sau benzi desenate. Cu o producție editorială prodigioasă, portofoliul s-a organizat permanent, însumând în acest moment 20 de colecții dedicate copiilor între 7 și 14 ani cu pasiuni și competențe de lectură dintre cele mai diferite: de la cititor-mofturos, la cititor-explorator sau cititor-devorator.

Proiectul de promovare a autorilor români

Începând cu 2012, Editura Arthur a derulat un proiect constant de promovare a autorilor români. Trofeul Arthur, colecția Cărțile mele, concursul și tabăra de creație pentru copii Locuiește în poveste! și revista Ordinul Povestitorilor sunt proiectele speciale prin care Editura Arthur susține noile generații de scriitori și ilustratori români.

Dezvoltarea brandului Arthur

De la titluri clasice și fantasy, până la francize internaționale și titluri cu nivel ridicat de conștientizare socială, plus promovarea coerentă a autorilor români, Editura Arthur și-a extins portofoliul, devenind lider de piață pe segmentul de carte pentru copii. Însă Arthur înseamnă mult mai mult. Arthur înseamnă tabere de creație pentru copii, șansa unor tineri autori și ilustratori de a fi publicați în excelente condiții grafice, evenimente și concursuri, podcasturi și conținut video, autori și ilustratori „de casă”.

„Brandul Arthur s-a dezvoltat dincolo de limitele planului editorial, iar această mare diversitate a lăsat logoul în urmă. Dacă inițial atât numele cât și grafica Arthur ne duceau cu gândul la personajul legendar și la originile lui celtice, acum, la mai bine de doisprezece ani de călătorie, am ajuns în punctul în care ne încheiem traseul inițiatic și simțim nevoia unei fundații care să reziste timpului, care să ne ofere posibilitatea de a dezvolta și de a construi în continuare. Este nevoie de o reprezentare atemporală care să cuprindă sub cupola sa întreaga diversitate și complexitate a brandului editorial.” (Alexandru Daș, Art Director Grupul Editorial ART)

Editura Arthur este parte a Grupului Editorial ART, alături de alte cinci imprinturi majore dedicate unor categorii de public diferite: Vlad și Cartea cu Genius, Youngart, ART, Grafic și Paladin.