Furnizorul de sisteme integrate Senior Software a intrat în structura acţionariatului HR Sincron, achiziţionând 30% din acţiunile companiei. HR Sincron este un business pornit în 2007, care oferă companiilor din România şi America de Nord o platformă software avansată de resurse umane, prin care sunt gestionate integrat fluxurile din principalele verticale de HR:

  • Recrutare şi onboarding
  • Administrare de personal
  • Pontaj
  • Salarii
  • Managementul performanţei
  • Gestiunea trainingurilor
  • Self-service pentru angajaţi
  • Comunicare internă

Odată cu acest parteneriat, soluţia Sincron HR Software va fi întregită de suită de bugetare şi performanţă în HR furnizată de Senior Software, oferind astfel o platformă completă de resurse umane, care acoperă toate activităţile, de la bugetare la execuţie şi analiza datelor.

În cei 14 ani de activitate, echipa HR Sincron a realizat peste 150 de implementări naţionale şi internaţionale, iar portofoliul de clienţi al companiei include branduri de renume precum: Groupe Renault România, Farmec, Rewe Group, Libra Bank, Amber, Varta, Ernst & Young, Generali, Miele, Holcim şi mulţi alţii.

Flexibilitatea soluţiei software permite adaptarea şi configurarea în funcţie de nevoile specifice ale fiecărei afaceri. Astfel, platforma Sincron HR Software a fost testată în contexte provocatoare – peste 500 de utilizatori, 40 de locaţii geografice diferite şi 1.000.000 de CV-uri în baza de date, toate simultan pentru acelaşi client.

Decizia parteneriatului cu Senior Software reprezintă o evoluţie naturală a relaţiei construite în timp de cele două companii. Un element important în decizie este mindset-ul ambelor afaceri, cu focus pe dezvoltarea şi promovarea produselor software proprii, chestiune din ce în ce mai rară pe piaţa din România. Credem cu tărie ca puterea echipelor unite este mai mare decât suma puterilor individuale, prin urmare considerăm că oferta comună pe care o propunem pieţei este mult mai consistentă şi creează mai multă valoare pe piaţa românească”, a declarat Mihai Stanca, Director General HR Sincron.

Odată cu intrarea în acţionariatul HR Sincron, furnizorul Senior Software şi-a extins portofoliul cu un sistem avansat pentru resurse umane, consolidându-şi poziţia pe piaţa din România de unic furnizor cu un pachet complet de softuri integrate pentru managementul afacerilor.

După 3 ani în care ne-am intersectat în diverse proiecte comune, am decis să punem bazele unui parteneriat mai solid, care ne va permite să ne dezvoltăm împreună. Sinergia între pachetul nostru de sisteme şi platforma Sincron HR Software, colaborarea excelentă dintre echipe şi nevoia clienţilor noştri de a accesa un singur furnizor software pentru a acoperi toate ariile de business au fost aspecte cheie care au dus la decizia finală”, a adăugat Daniel Toma, Director General Senior Software.

Un alt punct forţe al parteneriatului strategic dintre Senior Software şi HR Sincron îl reprezintă integrarea excelentă dintre soluţia HR şi SeniorXRP – platforma ERP web-based pentru afaceri cu activităţi complexe, oferită de Senior Software. Implementate împreună, cele două sisteme vor oferi managerilor din România oportunitatea de a accesa cele mai noi şi performante tehnologii din piaţă, cu beneficii garantate precum: automatizarea fluxurilor de lucru, gestionarea inteligentă a tuturor activităţilor şi eliminarea operaţiunilor fără valoare adăugată.

Despre Senior Software

Senior Software este singurul furnizor de sisteme software din România cu un pachet complet de soluţii integrate. Fondată în 2003, compania a realizat peste 450 de implementări de succes, utilizând cele mai noi tehnologii. Senior Software a pornit businessul cu o singură divizie, iar în prezent dispune de 6 divizii prin care implementează sisteme intuitive de tip ERP, BI, SCM, MES, E-commerce şi Hardware. Compania îşi desfăşoară activitatea în patru locaţii din România (Bucureşti, Constantă, Cluj, Iaşi) cu o echipă formată din 160 de angajaţi.