Dezbaterea a avut loc pe 9 decembrie 2020 și a reunit 35 de reprezentanți ai asociațiilor de pacienți și ale celor mai importante instituții din domeniul sănătății, care au discutat despre modul de reglementare al serviciilor de telemedicină și cum ar putea fi ele calibrate pentru a fi cu adevărat utile pacienților și specialiștilor din sistemul medical românesc.

Întâlnirile Comunității Asociațiilor de Pacienți – Caspa.ro au loc în fiecare lună și au ca principal obiectiv dezbaterea problemelor cu care se confruntă reprezentații asociațiilor de pacienți din România, dar și identificarea unor posibile soluții care să conducă la schimbări în bine pe termen lung și mai ales care să fie benefice pentru întreaga comunitate de pacienți și pentru sistemul de sănătate din România.

Comunitatea Caspa.ro este un proiect Oameni și Companii dezvoltat din iunie 2015. Întâlnirile comunității CASPA.ro vor continua cu o nouă ediție în luna ianuarie 2021.